Scurta istorie a comunismului

La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Partidul Comunist din România avea doar 1000 de membri, de aproape 8 ori mai mic decât cel din Bulgaria și de 30 de ori mai mic decât cel din Ungaria. Defapt, Partidul Comunist Român nici măcar nu avea mulți membri români. Din cei 1000 de membri, 450 erau maghiari, 300 erau evrei și 150 erau bulgari. Minoritățile erau atrase de ideologia comunistă, în special din cauza pericolului reprezentat de fascism, și ideile de egalitate socială ale comuniștilor erau fix opusul rasismului promovat de Corneliu Zelea Codreanu.

O societate considerată aproape imună la comunism a devenit brusc foarte receptivă. Greu de spus în ce proporții masa aceasta de noi membri de partid a fost motivată de o adeziune efectivă la programul afișat de comuniști, sau mai curând de oportunism ori pur și simplu de teama de a se pune rău cu un regim care părea să se fi instalat pentru multă vreme. În numeroase instituții se fac primiri pe bandă rulantă, angajații neîndrăznind să refuze invitația de a se reînscrie în partid.

După terminarea celui de-al doilea Război Mondial, la Conferința Păcii, România devenea 90% comunistă și 10% occidentală. Din acel moment, România a devenit dintr-o țară monarhică într-una comunistă. La început, Partidul Comunist Român (și partidul-satelit, Frontul Plugarilor) a început să se răspândească în special în cadrul structurilor de stat, fiecare membru fiind obligat să aducă încă doi membri în cadrul partidului. În același timp, a absorbit încet Partidul Socialist (cu o ideologie mai soft decât cea comunistă), și și-a asigurat un loc în ceea ce acum numim guvern de uniune națională.

Alegerile au fost falsificate. Partidul Comunist Român și organizațiile conexe (dintre care acum făcea parte și Partidul Socialist) au obținut, chipurile, 83% din voturi. Apoi a început istoria pe care probabil o cunoaștem cu toții.

Prima parte a cărții „Scurta istorie a comunismului românesc (și consecințele ei nefaste)” conține istoria Partidului Comunist înainte de perioada de dictatură. Cea de-a doua parte este mult mai personală, conținănd și pasaje cu întâmplări ale autorului, pe atunci inspector școlar. Recomand.