Cum să înveți germana

În primul rând, de ce să înveți germana? Pentru că germana este foarte utilă și importantă. Germana este vorbită de aproape 100 de milioane de oameni din patru țări: Germania (evident), Austria, Elveția și Lichtenstein. Împreună cu franceza, limba germană este a doua limbă străină cea mai frecventă vorbită în UE după engleza, devenind a doua limbă cea mai mare limbă din UE în termeni de oameni care o vorbesc. Știu, germana este destul de greu de învățat, mai ales de către vorbitorii de limbi romanice. Dar cu puțin efort și cu multă perseverență, poți învăța.

Google Translate – Da, știu, acum 2-3 ani nu era bun de nimic, avea traduceri extraordinar de proaste, iar dacă traduceai o propoziție nu avea niciun sens. Dar acum a devenit mult mai bun. Nu știu ce au schimbat, nu mă întrebați, dar sigur au schimbat ceva, pentru că traducerile au devenit mult mai bune.

Dict – Un dicționar făcut de un nene pe nume Paul Hemetsberger (care, apropo, e austriac) și updatat constant de utilizatorii website-ului. Oricine poate propune o nouă traducere pentru un cuvânt sau poate revizui propunerile celorlalți utilizatori. Site-ul e puțin cam rudimentar și prost făcut, dar merge. Sunt multe cuvinte din Germană care n-au (încă) traducerea în română, așa că, dacă nu găsiti traducerea unui cuvânt nemțesc în română, uitați-vă dacă are vreo traducere în engleză

Duden – Sau versiunea online a cunoscutului dicționar Duden. Nu are traduceri, însă are explicații, conjugări și declinări pentru (aproape) toate cuvintele nemțești. Poți cumpăra și cărți de la ei, dar sunt destul de scumpe (între 30 și 70 de euro). Un site foarte util pentru cei care au trecut de nivelul de A2 și au nevoie de ceva mai mult.

Nicos Weg – O serie de înregistrări audio și video, un fel de mini-serial. Acest mini-serial prezintă viața unui tip de vreo 20 de ani, Nico, care se mută în Germania. Acest mini-serial este împărțit pe nivele de dificultate. Adică la Beginners treaba e mai ușoară, sunt cuvinte mai simple, și, pe măsură ce avansezi, treaba de complică. N-am apucat încă să le ascult, deși am auzit de Nicos Weg de câteva luni.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.